Ulysses 732. Romanul romanului - Mircea Mihaies

[emag-video width=628 height=354 video-id=9567][/emag-video] Ulysses 732. Romanul romanului - Mircea Mihaies Conceput sub forma unui triptic volumul e prima incercare in Romania de a face atit o istorie exhaustiva a celei mai celebre carti de proza scrisa in limba engleza in secolul XX cit si de a expune pentru publicul larg temele tehnicile si mizele existentiale ale acesteia. Istoria romanului urmareste etapele cristalizarii ideii si ale executiei proiectului precum si complicata poveste ce a urmat dupa tiparirea semilegala a romanului in Franta avatarurile in justitia americana si consecintele pentru destinul cartii. Ea arata cum Ulysses a devenit un punct de rascruce in evolutia literaturii secolului XX si a celui actual indiferent ca a fost vorba de formulele experimentaliste radicale ori de modalitati de exprimare a culturii populare. „Figura lui James Joyce se leaga in mintea mea de citeva reprezentari grafice ori literare. De la portretul lui Stefan Zweig la desenul-spirala al lui Brancusi (si replica seaca a tatalui scriitorului: «Jim s-a schimbat mai mult decit mi-am inchipuit») de la rindurile infiorate ale Sylviei Beach la fotografia din 1916 facuta in atelierul lui Alex Ehrenzweig din Zurich la masca mortuara confiscata intr-o decizie macabra de Carola Giedion-Welcker. Mai apropiate in timp de propunerile grafice ale Oanei Babeti si de minunata interpretare vizuala a lui Devis Grebu aflata pe coperta acestei carti. Iar din vara lui 2016 la Trieste pe Canal Grande de statuia baletind greoi intre miscare si repaus a unui barbat obosit uzat ezitant si derutat. Iata-ma asadar in aceasta dupa-amiaza a lui 14 august 2016 umar la umar cu sculptura lui Joyce de pe Ponte Rosso. Indicatiile celor trei fotografi sarcastici jucind scena covorului rosu de la Cannes mitraliaza nemilos: «Esti prea departe!» «Esti in afara!» «Esti mult in spate!». Cuvintele nu sint descrieri spatiale ci judecati de valoare. Fiecare propozitie e o condamnare o nota de plata pentru indrazneala de a ma fi apropiat de inima – fie ea si de bronz – a mitului. Infrunt stoic ironiile. La urma urmelor Joyce n-ar fi avut nimic impotriva sa-l insotesc pina de partea cealalta a podului. Ba poate chiar m-ar fi privit cu acea atentie politicoasa incordata si deopotriva abstrasa acordata de el oricarui trecator. Chiar si unuia sortit sa ramina mereu prea departe si prea in urma.” (Mircea Mihaies) „A sosit timpul sa reconectam romanul Ulysses la viata de zi cu zi a oamenilor reali. Cei mai snobi dintre modernisti au recurs la tehnici dificile pentru a impiedica noile valuri literare sa le confiste ideile. Joyce a presimtit ca adevarata urgenta e sa-si apere cartea si noile valuri literare de specialistii analfabeti si de elitele tehnocrate. In timp ce alti modernisti se temeau de capetele de hidra ale multimii Joyce a folosit monologul interior pentru a demonstra cit de plina de iubire complexa si pozitiva este mintea oamenilor obisnuiti. Ulysses le confera acestora tratamentul sarbatoresc ce fusese rezervat cindva doar aristocratilor.” (Declan Kiberd)