Disperare - Vladimir Nabokov

Disperare romanul care a anticipat Lolita tradus in premiera in limba romana. Criticii au comparat romanul cu scrierile lui Puskin Gogol Turgheniev Dostoievski Oscar Wilde sau Arthur Conan Doyle. Disperare a fost ecranizat in 1978 de Rainer Werner Fassbinder scenariul fiind semnat de Tom Stoppard.Disperare abordeaza una dintre temele predilecte ale operei nabokoviene: aceea a dublului. Protagonistul cartii Hermann Karlovici este „un afacerist de mina a doua cu idei” care a emigrat din Rusia bolsevica la Berlin. Aflat intr-o calatorie de afaceri la Praga Hermann il intilneste intimplator pe Felix un vagabond cu care i se pare ca seamana in chip izbitor. Acest capriciu al naturii ii provoaca atit neliniste cit si incintare iar in curind in mintea lui Hermann incolteste un plan bizar. Romanul lui Nabokov a fost ecranizat in 1978 de Rainer Werner Fassbinder scenariul fiind semnat de Tom Stoppard. „Desi Nabokov a scris Disperare cu aproape doua decenii inainte de Lolita cele doua romane au mult mai multe elemente comune decit viziunea extrem de originala a autorului. Hermann Karlovici din Disperare este insusi Humbert Humbert neobositul admirator al Lolitei poate ceva mai tinar si mai putin sofisticat dar la fel de orbit de propriile obsesii autodistructive.” (The New York Times) „Cartile lui Vladimir Nabokov ocupa pe rafturile bibliotecii mele cam un metru si jumatate din spatiu singurul care il intrece fiind Shakespeare… Pentru mine Nabokov este cel mai important romancier al secolului XX.” (Martin Amis) „Sunt incapabil sa prevad si sa parez inevitabilele tentative de a gasi in alambicurile Disperarii ceva din veninul retoric pe care l-am injectat in tonul naratorului dintr-un roman mult mai tarziu. Hermann si Humbert sunt asemanatori numai in masura in care doi dragoni pictati de acelasi artist in diferite perioade ale vietii sale seamana intre ei. Ambii sunt niste ticalosi nevrotici si totusi exista o fasie de verdeata in Paradis unde lui Humbert i se permite sa hoinareasca o data pe an in amurg; Hermann insa nu va primi niciodata bilet de voie din iad.” (Vladimir Nabokov) „La finalul lui 1936 pe cand inca mai locuiam in Berlin – unde alta monstruozitate incepuse sa se reverse din megafoane – am tradus Otceaianie (Disperare) pentru un editor londonez... Rezultatul mi s-a parut stangaci din punct de vedere stilistic asa ca am rugat un englez cam mofluz ale carui servicii le-am obtinut printr-o agentie din Berlin sa citeasca materialul; a gasit cateva greseli gramaticale in primul capitol insa apoi a refuzat sa continue spunand ca dezaproba cartea; banuiesc ca se intreba daca nu cumva era o confesiune reala.“ (Vladimir Nabokov)